Adrian Marțian, adus în fața judecătorilor: Milionarul spune că a plătit răscumpărare pentru a-și recupera copiii

 

Ieri, Adrian Marțian a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Cei trei minori dispăruți din Simeria (județul Hunedoara) au fost găsiți în Serbia și aduși înapoi în țară vineri dimineață. Surse din anchetă sugerează că tatăl lor, omul de afaceri Adrian Marțian, ar fi pus la cale o răpire falsă, ca parte a unui conflict mai amplu cu soția sa, care obținuse chiar și un ordin de restricție împotriva lui.

Povestea celor trei frați a început ca un scenariu demn de un thriller: luni, tatăl lor i-a raportat dispăruți, susținând că au fost răpiți. Cu toate acestea, marți, polițiștii au descoperit adevărul: copiii se aflau alături de Marțian în Serbia, unde acesta pretindea că îi eliberase de la răpitori.

Forțele de ordine și reprezentanții DGASPC Hunedoara l-au escortat pe Marțian de la granița româno-sârbă, la Porțile de Fier 1, și l-au adus înapoi în Hunedoara. După interogatorii intense, polițiștii au început să suspecteze că întreaga poveste a răpirii fusese fabricată chiar de tatăl copiilor.

În apărarea sa, Marțian a susținut că ar fi mers în Serbia pentru a-și salva copiii de la răpitori, cu care ar fi negociat în italiană. În mod surprinzător, a afirmat că a primit copiii fără nicio dificultate, deoarece răpitorii nu și-ar fi respectat înțelegerea cu cei care ar fi comandat răpirea, dând vina pe mama copiilor pentru aceste fapte. Polițiștii nu au fost deloc convinși de acest scenariu fantezist și l-au reținut. Astăzi urmează să afle dacă va fi arestat pentru 30 de zile.

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Guvernul Ciolacu o ‘recuperează’ pe Corina Crețu – Fostul comisar europeana ajuns într-o funcție cheie

ALERTĂ O dronă din Liban a vizat reședința lui Netanyahu