Marcel Ciolacu dă din casă: După 35 de ani m-am apropiat de tata. E persoana de la care am învățat cel mai mult

Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi, la emisiunea Morning Glory, cine sunt oamenii care l-au influenţat şi pe care îi admiră.

”Cred că tatăl meu. L-am descoperit după 30 de ani. Dar cred că noi băieţii aşa…La băieţi prima dragoste e mama şi normal că te rupi mult mai greu. Fiecare dintre noi pe urmă ne dorim un băiat şi vedem că băiatul e al mamei, de fapt. Băiatul se apropie de tată, sau cel puţin eu, după 35 de ani m-am apropiat de tata şi chiar e persoana de la care am învăţat cel mai mult”, a povestit Marcel Ciolacu.

El a adăugat că a învăţat să comunice mai mult bine cu tatăl său la partidele de pescuit.

”Am fost şi pe aerodrom cu dânsul. Am crescut pe aerodrom, el fiind pilot. Eram trei băieţi. Pe timpul verii unul dintre noi mergea pe aerodrom. Eu eram preferatul. Şi după 30 şi ceva de ani am mers la pescuit. Este banală, am folosit-o şi eu cu fiul meu, te urci în barcă, te duci în mijlocul unui lac, dacă dai la crap, la peşte staţionar şi nu ai ce face. Opt ore trebuie să stai de vorbă. M-a prins în capcană şi aşa ne-am deschis unul cu altul. Ne-am mai certat, ne-am mai… dar încet, încet am învăţat să comunicăm”, a declarat preşedintele PSD.

Bihor: Biserică de lemn din secolul XVIII, monument istoric, restaurată de voluntari şi meşteri locali / Un meşter englez care studiază tehnicile de şindrilă din Europa s-a alăturat proiectului – FOTO

Europarlamentarul Axinia (AUR): Vom lupta ca transportatorii români să nu mai fie discriminaţi. Avem o problemă politică