Satu Mare: Percheziţii într-un dosar de evaziune la o firmă care efectuează inspecţii tehnice auto

Poliţiştii din Satu Mare au efectuat, miercuri, două percheziţii la sediul unei societăţi care efectuează inspecţii tehnice auto, existând suspiciunea că nu ar fi înregistrat în contabilitate toate actele contabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit surse citate, au fost vizate sediul unei societăţi comerciale, din judeţul Satu Mare, ce are ca obiect de activitate efectuarea inspecţiilor tehnice auto, respectiv un domiciliu.

„Din investigaţii a rezultat faptul că, în perioada 2021-2023, persoana cercetată nu ar fi înregistrat în actele contabile totalitatea veniturile încasate în urma prestării unor servicii, cauzând un prejudiciu bugetului de stat. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate documente contabile, în vederea stabilirii întregului prejudiciu cauzat”, precizează IPJ.

Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Satu Mare, Serviciului Criminalistic şi Poliţiei Municipiului Satu Mare.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi tragerii la răspundere a persoanelor cercetate. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Tiberiu Bălan a devenit antrenorul echipei de tineret a FC Universitatea Cluj

96% dintre băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiţie (analiză)