in ,

Fostul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, se întoarce la închisoare după tratamentul medical

Fostul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, se întoarce la închisoare după tratamentul medical

Fostul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a părăsit joi spitalul pentru a se întoarce la închisoare şi a-şi continua executarea pedepsei de 27 de ani pentru complot în vederea răsturnării guvernului, transmite AFP.

–>

Într-o hotărâre publicată mai devreme în aceeaşi zi, judecătorii au respins cererea avocaţilor lui Bolsonaro de a-i acorda arest la domiciliu din motive de sănătate.

Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani, a fost internat în spital timp de mai mult de o săptămână, fiind supus unei intervenţii chirurgicale pentru o hernie inghinală şi apoi unei proceduri pentru tratarea crizelor recurente de sughiţ.

”Contrar celor susţinute de apărare, starea de sănătate a lui Jair Messias Bolsonaro nu s-a agravat”, a declarat judecătorul Alexandre de Moraes în decizia sa de respingere a cererii de arest la domiciliu.

În funcţie între 2019 şi 2022, fostul preşedinte se confruntă de ani de zile cu complicaţii cauzate de o rană abdominală suferită în timpul unui miting electoral din 2018, care a necesitat mai multe operaţii chirurgicale majore.

Joi, Bolsonaro a fost văzut părăsind spitalul DF Star din Brasilia, în custodia Poliţiei, pentru a se întoarce într-o cameră mică unde îşi ispăşeşte pedeapsa într-o unitate a Poliţiei federale.

În septembrie, Curtea Supremă l-a găsit pe Bolsonaro vinovat de conspiraţie pentru a rămâne la putere după ce a pierdut la limită alegerile din 2022 în faţa lui Luiz Inacio Lula da Silva.

Procurorii au afirmat că complotul, care includea un plan de asasinare a lui Lula, a eşuat din cauza lipsei de sprijin din partea înalţilor oficiali militari.

Bolsonaro, un aliat al preşedintelui american Donald Trump, a respins procesul ca fiind o ”vânătoare de vrăjitoare” menită să-l împiedice să candideze din nou la preşedinţie în 2026.

El a fost în arest la domiciliu până cu puţin timp înainte de începerea pedepsei cu închisoarea în noiembrie.

A fost reţinut şi trimis la închisoare după ce a folosit un fier de lipit pentru a-şi tăia brăţara de monitorizare de la gleznă, ceea ce instanţa a considerat a fi o tentativă de evadare.

– Campania electorală din 2026 se intensifică –

Bolsonaro a declarat că acţiunile sale au fost rezultatul paranoiei induse de medicamente.

Luna trecută, Curtea Supremă a respins apelul său împotriva condamnării.

Susţinătorii săi au avut mai mult succes în Congresul controlat de conservatori, care a adoptat o lege care ar putea reduce pedeapsa lui Bolsonaro la puţin peste doi ani.

Lula a promis că va veta legea. Cu toate acestea, Congresul are ultimul cuvânt şi poate să-l ignore.

Condamnarea lui Bolsonaro a deschis cursa pentru alegerile prezidenţiale din octombrie 2026.

Având în vedere că şansele sale de revenire par din ce în ce mai nesigure, politicianul de dreapta l-a ales pe fiul său Flavio Bolsonaro, un senator în vârstă de 44 de ani, să îi succeadă la conducerea conservatorilor brazilieni.

Pentru a câştiga alegerile, Bolsonaro junior ar putea fi nevoit să îi învingă pe ceilalţi candidaţi conservatori, precum şi pe Lula, în vârstă de 80 de ani, care a dat de înţeles că ar putea candida pentru un al patrulea mandat.

 

 

–>

What do you think?

500 Points
Upvote Downvote

Written by

Cod portocaliu de vânt în zona montană din Cluj / Rafalele pot ajunge la 140 de kilometri la oră

Cod portocaliu de vânt în zona montană din Cluj / Rafalele pot ajunge la 140 de kilometri la oră

Italia anunţă că SUA au redus semnificativ tarifele propuse pentru pastele italiene, după o reevaluare

Italia anunţă că SUA au redus semnificativ tarifele propuse pentru pastele italiene, după o reevaluare