Percheziții mamut în această dimineață la mafia din România

„În cea de-a cincea zi a operațiunii Jupiter, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, vineri, se desfășoară 13 acțiuni operative complexe. Acestea implică punerea în executare a 77 de mandate de percheziție și a 6 de mandate de aducere”, potrivit unui comunicat de presă, conform Mediafax.

Acțiunile vizează combaterea evaziunii fiscale, spălării banilor și fraudelor în achiziții publice.

Sunt avute în vedere si infracțiuni de contrabandă, infracțiuni privind dreptul de proprietate intelectuală sau de mediu.

„În total, în cadrul operațiunii Jupiter au fost efectuate peste 1000 de percheziții, în contextul unor acțiuni de mare amploare, care subliniază efortul autorităților de aplicare a legii în combaterea infracționalității printr-o colaborare strânsă între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române”, se arată în finalul comunicatului.

Prognoza meteo pentru patru săptămâni – Când vin ploile

Sumă astronomică, pariată pe Donald Trump de către un francez! Nebunie totală sau doar strategie manipulatoare?