„Marele Gatsby”, spectacol de teatru imersiv în regia lui Andrei Huţuleac, în premieră în România

„Marele Gatsby” ajunge pe scena din Bucureşti, pentru prima dată, într-un spectacol de teatru imersiv regizat de Andrei Huţuleac, unul dintre cei mai apreciaţi regizori din noua generaţie. Spectacolul recreează fastul şi atmosfera electrizantă a anilor ’20. Premiera oficială va avea loc în 22, 23 şi 24 noiembrie la Palatul Bragadiru din Bucureşti, care, timp de trei zile, va deveni faimosul conac al lui Jay Gatsby.

Adaptat după celebrul roman al lui F. Scott Fitzgerald, „Marele Gatsby” aduce o nouă dimensiune de teatru imersiv în România. Andrei Huţuleac, cel care pune in scenă spectacolul, este cunoscut pentru viziunea sa inovatoare şi originală si este unul dintre regizorii de film şi teatru în ascensiune în România. De-a lungul carierei sale, a câştigat numeroase premii internaţionale, printre care Marele Premiu Golden George la Moscow Film Festival în 2021, Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut la TIFF în acelaşi an, şi Premiul Gopo pentru cel mai bun scurt metraj în 2020. 

În cadrul acestui spectacol, publicul va fi transportat în universul fastuos al petrecerilor lui Jay Gatsby. Palatul Bragadiru va deveni scena unei experienţe imersive totale, unde fiecare detaliu – de la costumele şi decorurile impresionante până la muzica live şi atmosfera vibrantă de jazz – va contribui la recrearea magiei anilor ’20. Fiecare spectator va avea ocazia să devină parte din poveste, interacţionând cu personajele şi contribuind la desfăşurarea spectacolului.

Distribuţia principală:

Jay Gatsby – Alexandru Ion / Alexandru Pavel
Nick Carraway – Carol Ionescu / Eduard Buhac
Daisy Buchanan – Nicoleta Hâncu / Ioana Niculae
George Wilson – Adrian Nicolae / Sorin Miron
Marta Wilson – Corina Moise / Ana Creţu
Tom Buchanan – Codrin Boldea
Jo Baker – Ana Udroiu / Maria Moroşan
Domnişoara Klipspringer – Maria Alexievici
Joseph Dunninger – Vlad Grigorescu

În alte roluri: Vlad Mogoş, Maria-Luiza Dimulescu, Răzvan Rotaru, Rania Zane, Andrada Popovici, Valentina Kocsis, Sofia Sitaru-Onofrei, Alexandru Snopovschi

Regie: Andrei Huţuleac; Scenografie: Andreea Săndulescu; Asistent scenografie: Cătălina Ciobanu; Costume: Ariana Miron Presan & Miruna Bălaşa; Coregrafie: Filip Stoica; Light design: Ştefan Rădulescu; Sound design: Ştefan Rădulescu & AndreiGaleş; Manager producţie: Mădălina Stoica; Asistenţi: Cezara Petredeanu(regie), Diana Parpalea (producţie); Coordonator administrativ: Carmen Matei.

Spectacolul este realizat de Vivid. Immersive Theatre Company, o nou-formată companie de teatru imersiv, creată prin colaborarea dintre MINA, primul muzeu de artă imersivă din România, care a devenit recent unul dintre cele mai vizitate muzee din tara, şi Multisenzorial, proiect renumit pentru evenimentele sale memorabile, care îmbină muzica live şi decoruri spectaculoase în spaţii surprinzătoare. Aceşti doi parteneri îşi reunesc experienţa pentru a aduce în faţa publicului un spectacol de excepţie, care promite o experienţă de neuitat.

Din echipele MINA şi Multisenzorial fac parte: Evelyne Vîlcu, Mădălina Ivaşcu, Sorina Topceanu, Alexandru Ion şi Andrei Nistor.

Biletele Early Bird sunt disponibile la preţul de 180 lei, iar pentru cei care doresc o experienţă VIP, preţul este cuprins între 240 şi 280 lei. Mai multe informatii pe site-ul MareleGatsby.ro.

După fiecare reprezentaţie, petrecerea continuă, oferindu-le invitaţilor şansa de a dansa şi de a socializa în ritmuri de jazz, trăind din plin atmosfera epocii „Roaring Twenties”.

Locurile sunt limitate, aşadar publicul este încurajat să rezerve din timp pentru a nu rata acest spectacol exclusivist, care promite să fie una dintre cele mai captivante experienţe imersive din România.

Beyoncé va participa la mitingul Kamalei Harris din Houston

CFR SA începe luni restaurarea Gării Regale Curtea de Argeș