Apărarea antiaeriană a Siriei, în alertă: ‘Inamicul israelian a lansat o agresiune aeriană cu salve de rachete’

În jurul orei 02.00 (vineri, 23.00 GMT), „inamicul israelian a lansat o agresiune aeriană cu salve de rachete” trase dinspre „Platoul Golan ocupat” împotriva „unor poziţii militare din centrul şi sudul” Siriei, a precizat această sursă militară citată de agenţia SANA.

„Apărarea noastră antiaeriană a înfruntat rachetele inamicului şi a doborât un număr dintre ele”, a mai afirmat sursa, adăugând că o evaluare a impactului potenţial al „agresiunii” este încă în curs de desfăşurare.

Mai devreme, SANA evocase „zgomote de explozii” auzite în vecinătatea capitalei siriene, Damasc.

Anunţul presei de stat a coincis cu loviturile pe care Israelul a spus că le efectuează asupra unor ţinte militare din Iran, „ca răspuns la luni de atacuri” ale Republicii Islamice.

La rândul său, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a asigurat că „forţele aeriene israeliene au vizat o poziţie a apărării antiaeriene a armatei siriene în regiunea Soueida”, în sudul Siriei.

„Apărarea antiaeriană a fost activată” în mai multe regiuni ale ţării, în special la Homs (centru) şi Damasc şi împrejurimile sale, pentru a „încerca să vizeze avioanele israeliene care traversau spaţiul aerian al Siriei”, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, director al OSDO, un ONG care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.

Guvernul Ciolacu a publicat documentul cerut de UE: Planul de scoatere a economiei românești din groapă în șapte ani

Epidemie de E.coli la McDonald’s – Ingredientul din burgeri suspectat ca sursă a contaminării