Cântăreaţa americană de rap Cardi B explică de ce a decis să se prezinte la vot, deși inițial nu dorea să-și exercite acest drept

”Nu voiam să votez anul acesta”, a spus artista. „Dar odat ce Kamala Harris s-a alăturat cursei, m-am răzgândit complet. Nu am avut încredere în niciun candidat până când ea s-a alăturat cursei şi a spus lucrurile pe care voiam să le aud, pe care vreau să le văd în continuare în această ţară”, a declarat Cardi B, care a urcat pe scenă la mitingul Kamalei Harris din Milwakee.

Ea a continuat numindu-l pe fostul preşedinte Donald Trump „un escroc” care escrochează „femeile de drepturile lor asupra propriului corp” şi „americanii de banii câştigaţi cu greu”, făcând referire la afacerile lui Trump, în care îşi foloseşte candidatura pentru profit personal, vânzând produse precum o Biblie tematică Trump şi adidaşi aurii.

„Astăzi vă păcăleşte cu ”Oh, cumpăraţi-mi adidaşii”, mâine va fi vorba despre drepturile voastre la îngrijire medicală,” a avertizat Cardi B. „O să vi le ia. O să vi le smulgă”, a continuat ea.

Cardi B a răspuns, de asemenea, comentariilor lui Trump privind protejarea femeilor, spunând că „dacă definiţia lui pentru protecţie nu înseamnă libertatea de a alege, dacă definiţia lui pentru protecţie înseamnă să ne asigure că fiicele noastre au mai puţine drepturi decât mamele noastre, atunci nu vreau asta.”

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Poveste emoționanță în Hunedoara: Încălzit de un câine, un bărbat de 88 de ani a supraviețuit o noapte pe malul Crișului

Bolivia – Fostul preşedinte Evo Morales în greva foamei