Decizia vine într-un moment controversat, după ce avocatul lui Musk a recunoscut: „câștigătorii” nu sunt aleși la întâmplare, cum s-a pretins inițial.
Programul, lansat prin organizația politică America PAC fondată de Musk, a distribuit deja 16 milioane de dolari. Pentru a participa, alegătorii din șapte state considerate decisive – Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin – trebuie să semneze o petiție prin care își declară sprijinul pentru libertatea de exprimare și dreptul de a deține arme.
Deși Musk, cunoscut susținător al republicanului Donald Trump, a anunțat inițial că cei care câștig sunt aleși „aleatoriu”, avocatul său Chris Gober a mărturisit în instanță altceva: „Nu sunt aleși întâmplător. Știm exact cine va fi anunțat ca beneficiar astăzi și mâine”.
Mai mult, directorul America PAC, Chris Young, a recunoscut că beneficiarii sunt verificați în prealabil pentru a se asigura că „valorile lor se aliniază” cu cele ale organizației.
Procurorul districtual din Philadelphia, democratul Larry Krasner, a încercat să oprească acest program în instanță, numindu-l „o escrocherie” și „marketing politic mascat sub forma unei loterii”. Cu toate acestea, judecătorul Angelo Foglietta a respins această cerere, permițând continuarea programului.
Avocații lui Musk au argumentat că acțiunea lor reprezintă „discurs politic de bază”, întrucât participanții trebuie să semneze o petiție prin care își arată susținerea față de Constituția SUA.
Ultimii doi câștigători vor fi anunțați în Arizona și Michigan, chiar înaintea alegerilor prezidențiale. Miliardarul nu a fost prezent la audierile din instanță, conform Sky News.
Musk nu a participat la audierea de luni.