Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în octombrie 2024, față de perioada similară a anului trecut, conform ProMotor.
S-au vândut cu aproximativ 1.4% mai multe vehicule față de octombrie 2023, precizează Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Astfel, a fost atins un volum total de 11.552 unități.
Care este cea mai bine vândută mașină în România, în 2024
În primele zece luni din 2024, au fost înmatriculate peste 127.000 de mașini noi. Aceasta reprezintă o creștere de peste 4% față de aceeași perioada din 2023, când au fost comercializate în România puțin peste 122.000 de unități.
Dintre vehiculele noi înmatriculate în primele 10 luni ale acestui an, 7.943 au propulsie full electrică. Ceea ce reprezintă o scădere cu aproximativ 27% comparativ cu primele 10 luni ale anului 2023.
În schimb, înmatriculările de mașini hibrid au crescut cu peste 50%. În total, au fost comercializate 48.322 de unități cu propulsie hibridă.
Înmatriculările de mașini la mâna a doua, de asemenea, au crescut în luna octombrie, cu peste 18 procente. Au fost comercializate 34.449 de unități.
Totuși, la nivelul întregului an, înmatriculările de vehicule second-hand în România au înregistrat o ușoară scădere. În perioada ianuarie-octombrie 2024, au fost înmatriculate 270.548 de mașini la mâna a doua, ceea ce reprezintă o scădere cu 0.2% față de perioada similară din 2023. Anul trecut, în primele 10 luni au fost înmatriculate aproximativ 271.100 de unități.
Cea mai vândută mașină nouă în România rămâne Dacia. În total, au fost comercializate anul acesta peste 37.100 de vehicule. Toyota s-a clasat pe locul doi în preferințele românilor, cu puțin peste 11.000 de vehicule comercializate. Iar Hyundai se află pe a treia poziție, cu aproximativ 8.760 de unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, în primele 10 luni din 2024 este acesta:
DACIA- 37.112 unități;
TOYOTA- 11.079 unități;
HYUNDAI- 8.768 unități;
SKODA- .8.678 unități;
RENAULT- 8.038 unități;
VOLKSWAGEN- 7.908 unități;
FORD- 5.461 unități;
MERCEDES- 4.564 unități;
BMW- 4.219 unități;
SUZUKI- 3.820 unități.