Sărbătorile zilei din 5 noiembrie 2024 – Sf. Mc. Galaction şi Epistimia
Ortodoxe
Sf. Mc. Galaction şi Epistimia
Greco-catolice
Sf. Galaction şi Epistimia
Romano-catolice
Sf. Grigore Lakota, ep. m.
Aceşti doi Sfinţi Mucenici au trăit în Emesa, Fenicia, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate în Imperiul Roman.
Părinţii Sfântului Galaction, Clitofon şi Levchipia, au fost aduşi la credinţa creştină de un monah pe nume Onufrie.
Onufrie era şi preot şi a botezat-o mai întâi pe mama Sfântului Mucenic Galaction, care îşi dorea mult să aibă un copil, dar cu toate rugăciunile şi jertfele aduse zeiţei Artemis nu îl dobândise, iar ceva mai târziu şi pe tatăl lui.
Sfântul Galaction a primit în copilăria şi tinereţea sa o educaţie deosebită. S-a logodit cu tânăra Epistimia, pe care a convertit-o la creştinism şi au hotărât amândoi să se facă călugări. Şi-au împărţit săracilor cele ce aveau şi au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă.
Mănăstirea în care se afla Sfântul Galaction a fost descoperită de închinătorii la idoli şi de la ei au aflat autorităţile că acolo se află creştini. Au fost trimişi soldaţi care ar fi trebuit să-i prindă pe monahi şi să îi ducă în faţa guvernatorului pentru judecată.
Dintre toţi monahii însă numai Sfântul Galaction a rămas în mănăstire, ceilalţi au fugit şi s-au ascuns în pustiu şi în munţi.
„Pe acesta, aflându-l în chilie citind dumnezeiasca Scriptură, l-au prins, iar pe nici un altul dintre fraţi n-au putut să mai prindă, căci toţi, fugind prin pustiu şi prin munţi, s-au ascuns bine. Asemenea şi sfintele pustnice, împreună cu fericita Epistimia, fugind de prin chiliile lor s-au ascuns, şi toţi au scăpat nevătămaţi, numai singur Galaction, vrednicul de laudă, a fost prins şi ca pe o oaie spre junghiere l-au dus înaintea ighemonului spre judecată şi chinuire”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Epistimia a mers de bunăvoie după dânsul, cerând binecuvântarea de la monahia de care obştea făcea ascultare.
„Nu pot să rămân vie fără domnul meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mântuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dânsul”, spunea Sfânta Epistimia diaconiţei de la care cerea învoire. (Vieţile Sfinţilor)
Mărturisindu-şi amândoi credinţa, Sfântul Galaction şi Sfânta Epistimia au fost supuşi la chinuri. Le-au fost tăiate mâinile şi picioarele şi făcându-se aceasta, sfinţii strigau: „Scoală, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pentru numele Tău. Ştii, Stăpâne, că, cu dragostea Ta fiind răniţi, Ţi-am urmat Ţie şi am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curţile Tale cereşti”. Şi iarăşi au strigat, zicând: „Blestemaţi să fie zeii păgânilor şi toţi cei ce slujesc lor”. (Vieţile Sfinţilor)
Atunci le-au fost tăiate limbile ca să nu mai hulească şi pentru că nu încetau, strigând cu inimile către Dumnezeu, au fost omorâţi prin tăierea capetelor.
Vieţile acestor doi sfinţi mucenici au fost scrise de monahul Eutolmie, care fusese rob în casa tatălui Sfintei Epistimia şi care pustnicise împreună cu Sfântul Galaction. El, când au fost prinşi Sfântul Galaction şi Sfânta Epistimia, i-a urmat de departe schimbându-şi hainele călugăreşti ca să nu fie cunoscut. Deci, văzând patimile şi sfârşitul lor, a luat pe ascuns sfintele şi cinstitele lor moaşte şi, plângând mult lângă dânsele, le-a îngropat cu cinste. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
