„Gregg Popovich nu va călători cu echipa la Los Angeles şi Houston”, au precizat Spurs într-un comunicat, fără a da alte detalii.
Spurs a jucat luni seară cu Clippers şi va întâlni miercuri Houston Rockets. Popovich, în vârstă de 75 de ani, a fost deja absent sâmbătă la victoria cu 113-103 în faţa celor de la Minnesota.
Potrivit ESPN, Popovich a acuzat o „problemă de sănătate înainte de meciul de sâmbătă” şi va fi înlocuit la conducerea echipei de asistentul său Mitch Johnson „pentru o perioadă nedeterminată”.
„Se simte bine”, a declarat Mitch Johnson chiar înainte de meciul de luni. „Este imposibil de exprimat în cuvinte impactul pe care îl are asupra francizei, asupra jucătorilor pe care i-a antrenat, asupra antrenorilor pe care i-a pregătit şi asupra oraşului San Antonio”, a adăugat Johnson, indicând că «sănătatea sa este prioritatea numărul unu». „Am reuşit să vorbesc cu el aseară, moralul este bun. El se va face bine. El este bine şi abia aşteptăm să trecem peste acest moment”.
Cel mai experimentat antrenor din ligă, Gregg Popovich se află la al 29-lea sezon la cârma lui Spurs, pe care i-a condus la cinci titluri de campion (1999, 2003, 2005, 2007 şi 2014).