„La momentul accesării site-ului https://partidulaur.ro, s-a constatat faptul că pagina principală era alterată și afișa mesaje în limba engleză, respectiv rusă. Un astfel de atac poartă denumirea de defacement și reprezintă înlocuirea neautorizată a interfeței paginii web prin exploatarea unor vulnerabilități de securitate. În urma unui atac de tip defacement, forma legitimă a site-ului web este inaccesibilă, fiind necesară restaurarea lui, precum şi verificarea breşelor de securitate care au permis atacul. Specialiști din cadrul Direcției Generale Operațiuni Tehnice (DGOT) au luat legătura astăzi atât cu reprezentanții companiei de hosting, cât și cu reprezentanții AUR, pentru a oferi sprijin tehnic pentru remedierea problemei, însă li s-a comunicat că nu este nevoie de asistență în acest caz, iar problema va fi gestionată de deținătorii site-ului”, conform unui comunicat de presă al DNSC.