„Asistăm la un fenomen care a devenit aproape rutină. După decenii de lupte politice şi dezbateri ideologice, care au animat în primul rând campusurile marilor universităţi americane, am ajuns la o revalorizare a culturii din perspectivă politică”, a afirmat Mircea Martin.
Reputatul profesor a subliniat că „avem de-a face cu o poziţie inspirată din marxism, poziţie care a fost dominantă şi la noi în epoca totalitarismului comunist”.
„Paradoxul istoric este însă că asistăm la o asemenea politizare a culturii într-o epocă şi în spaţii culturale de libertate deplină. Mai mult, această subordonare este considerată, apreciată ca o emancipare, ca un pas înainte, ca un semn de progres. Nu se vede sau nu vrea să se vadă asemănarea, reluarea unei poziţii experimentată deja în comunismul de stat, poziţie care, deşi se manifestă în condiţii de libertate a alegerii şi a expresiei, înseamnă o reîntoarcere la confuzia de valori. Ar fi pentru mine cel puţin plicticos să dezvolt tot ce mă separă de ceea ce se numeşte doctrina sau ideologia woke sau cancel culture. M-aş opri doar la un aspect mai ciudat, mai surprinzător dar exemplar pentru trendurile actuale şi anume decizia Universităţii Princeton de a nu mai obliga pe studenţii care studiază limbile clasice să înveţe aceste limbi. De ce? Pentru că cultura greco-latină a fost, citez, „instrumentul complice la segregare, sclavie, supremaţia albă, genocid cultural”. Mi se pare greu de comentat o asemenea decizie şi, evident, că întrebarea pe care am pus-o („Ne sincronizăm. Dar cu cine, cu ce?” n.r.) este şi nu este retorică. Adică, evident nu agreez câtuşi e puţin sincronizarea cu astfel de tendinţă”, a arătat Mircea Martin.
O întrebare care rămâne deschisă
El a pledat pentru sincronizarea cu Occidentul, care „în trecut a fost Franţa”, iar „în ultimele decenii este America”, dar a disociat între ideologiile care „apără diferenţele culturilor periferice şi care „se opun pretenţiei universaliste, universalizante, în sensul proiectării proprii concepţii asupra altora, concepţie care aparţine Occidentului european, şi pe care americanii prin intelectualii din centrele mari universitare au adoptat-o”.
„Trebuie să-ţi pierzi identitatea locală, istorică, lingvistică, pentru a fi acceptat în lumea civilizată, lume în care sunt considere depăşite identităţile şi specificităţile şi le dispreţuieşte contestându-le viabilitatea, le pune în ghilimele ale deriziunii, denunţă curentele identitare drept pericole, ameninţări la adresa civilizaţiei? Universalitatea e un pariu la care, desigur, niciun intelectual care îşi respectă condiţia nu ar trebui să renunţe. Totuşi, adeziunea aceasta nu ar fi bine să fie una opozitivă, agresivă. După modelul buna credinţă, civilitatea, loialitatea, spiritul critic să fie presupuse ca fiind calităţile noastre, pe care le opunem barbariei, primitivismului, fanatismului, bigotismului, orbirii celorlalţi. Problema esenţială constă în alegerea specificităţilor. Ce considerăm specific şi acceptabil, promovabil, sustenabil? Întrebarea rămâne deschisă”, a mai spus academicianul.
Martin a participat joi la colocviul naţional „Ne sincronizăm? Ne sincronizăm. Dar cu cine, cu ce?”, dedicat marcării împlinirii a 100 de ani de la publicarea volumului „Istoria civilizaţiei române moderne de Eugen Lovinescu”, organizat de Academia Română, împreună cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.
