Tren cu benzină deraiat în Mehedinţi – Toate vagoanele au fost repuse pe şine – FOTO

Toate vagoanele trenului cu benzină care a deraiat marţi la Igiroasa, judeţul Mehedinţi au fost repuse pe şine.

”În cursul nopţii, în HM Igiroasa, au continuat operaţiunile de ridicare şi repunere pe şine a vagoanelor deraiate/ răsturnate rămase. La ora 07:50 au fost repuse pe şine toate vagoanele deraiate/răsturnate implicate în accidentul feroviar din data de 05.11.2024”, anunţă vineri Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.

În prezent se efectuează operaţiuni de decalare a celor două macarale de 125tf aparţinând SRCF Craiova şi SRCF Timişoara, în vederea retragerii acestora din linie curentă.
 

În cursul zilei de vineri, personalul SRCF Craiova va continua operaţiunile de refacere a liniei CF afectată de deraiere, precum şi de remontare şi repunere în funcţiune a liniei de contact care a fost demontată în vederea asigurării frontului de lucru al celor două macarale de mare tonaj.

Mai multe vagoane ale unui tren de marfă care transporta benzină au deraiat marţi la Igiroasa (Mehedinţi), alte două răsturnându-se. Traficul feroviar a fost blocat pe distanţa Igiroasa – Tâmna. Trenul avea 27 de vagoane. Opt persoane au fost evacuate din zonă. 

Joi, în jurul orei 10:30, a fost finalizată operaţiunea de transvazare a benzinei din vagoanele rasturnate şi a fost instituit un perimetru de siguranţă.

 
 
 

Republicanii îşi lărgesc majoritatea în Senatul SUA la 53 de locuri şi sunt pe cale să câştige Camera Reprezentanţilor

„Dahomey”, câştigătorul Ursului de Aur 2024, va rula în cinematografele din România începând cu 15 noiembrie – VIDEO