Acţionarii Electrica au aprobat emiterea de obligaţiuni verzi, parte a strategiei de susţinere a tranziţiei energetice

Acţionarii Electrica au aprobat, vineri, emiterea de obligaţiuni verzi, parte a strategiei de susţinere a tranziţiei energetice şi a dezvoltării sustenabile a companiei, valoarea plafonului fiind de până la 500 de milioane euro, a anunţat compania.

Conform sursei citate, acţionarii au aprobat toate punctele de pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din 8 noiembrie.

Astfel, printre principalele decizii adoptate se numără: aprobarea emiterii de obligaţiuni verzi, parte a strategiei de susţinere a tranziţiei energetice şi a dezvoltării sustenabile a companiei. „Valoarea plafonului este de până la 500 milioane de euro”, se menţionează în comunicat.

Totodată, acţionarii au aprobat o facilitate de credit sindicalizat de 3,1 miliarde lei, destinată refinanţării datoriilor existente şi susţinerii planurilor investiţionale ale companiei.

De asemenea, acţionarii au mai aprobat două proiecte de investiţii în producţie de energie regenerabilă şi stocare de energie.

Potrivit sursei citate, primul proiect este parcul fotovoltaic Satu Mare 3, cu o valoare estimata a investitiei de 36,15 milioane euro şi o capacitate instalată de 62,5 MWp, situat în vecinătatea comunei Doba, judeţul Satu Mare.

Al doilea proiectul este parcul fotovoltaic Bihor 1, cu o valoare estimată a investiţiei de 46,89 milioane euro şi o capacitate instalată proiectată de 77,4 MW, situat în judeţul Bihor, în zona localităţilor Inand, Cefa şi Mădăras. Potrivit companiei, acest proiect prevede şi opţiunea de instalare a unei capacităţi de stocare pentru profilare şi echilibrare.

„Astăzi am făcut paşi importanţi în consolidarea poziţiei financiare şi strategice a companiei, prin aprobarea unor măsuri esenţiale pentru viitorul nostru. Emisiunea de obligaţiuni verzi şi accesarea facilităţii de credit sunt instrumente care sprijină obiectivele noastre de dezvoltare sustenabilă şi de tranziţie energetică. În plus, aprobarea investiţiei în cele două parcuri fotovoltaice consolidează dezideratul nostru de a deveni un actor de referinţă în producţia de energie regenerabilă, contribuind astfel la securitatea energetică şi la protecţia mediului. Aceste decizii reflectă încrederea acţionarilor în direcţia strategică a companiei şi angajamentul nostru de a genera valoare pe termen lung.”, a afirmat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Grupul Electrica este un jucător pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, dar şi în sectorul serviciilor energetice. Grupul Electrica oferă servicii la aproximativ 3,9 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Harghita: Ministrul Burduja spune că România ”s-a trezit” în privinţa investiţiilor pentru producţia de energie electrică

Axinia (AUR): Comisia Europeană confirmă `ţeapa` panourilor fotovoltaice