Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

Poliţia Cluj a deschis o anchetă, după ce imagini cu o autospecială au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una dintre maşini merge pe şosea, cealaltă pe trotuar.

 

”În urma apariţiei unor imagini în care o autospecială de poliţie circula pe trotuarul unei străzi din Cluj-Napoca, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a demarat verificări pentru a stabili toate circumstanţele acestui eveniment. În cazul în care se vor identifica încălcări ale legislaţiei în vigoare, vor fi aplicate măsurile legale corespunzătoare”, a transmis, marţi seară, Poliţia Cluj.

În imaginile postate pe Facebook se vede cum o maşină de poliţie merge pe trotuar, iar alta pe şosea.

”Abia îi vezi o dată la două săptămâni şi când îi vezi ei fac numai tâmpenii. Aţi văzut că a venit ăla pe trotuar frate. Abia a încăput printre stâlpişorii ăia doi, dar el a venit pe trotuar, printre oameni (…) poliţistul ăla cu maşina care a mers pe bandă a început să râdă, frate, de ăla care a mers pe trotuar (…) Mor oamenii pe drum, dar na, noi ne distrăm”, a afirmat cel care a filmat.

 

 

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

Liga II: Liderul FK Csikszereda, primul eşec în acest sezon, scor 1-2, cu Concordia Chiajna