Cele zece echipe angajate în Campionatul Mondial de Formula 1 îşi vor prezenta împreună culorile monoposturilor lor pentru sezonul 2025 în data de 18 februarie, în cadrul unei ceremonii organizate la Londra, pentru a marca astfel a 75-a aniversare a celei mai importante competiţii automobilistice, au anunţat organizatorii, citaţi de EFE.
Pentru prima oară în istoria Formulei 1, cele zece grupări (Alpine, Aston Martin, Ferrari, Haas, Kick Sauber, McLaren, Mercedes, Racing Bulls, Red Bull şi Williams), piloţii lor şi directorii de echipă „se vor întâlni cu fanii, într-o noapte specială, pentru a inaugura noul sezon, a-şi dezvălui monoposturile pentru 2025 şi a-şi prezenta noile modele”, se precizează într-un comunicat al F1.
Această premieră mondială va avea loc pe 18 februarie 2025 între orele locale 20:00 şi 22:00 (22:00-00:00 la Bucureşti) la O2 Arena din Londra, care va găzdui un eveniment organizat de producătorul Brian Burke şi compania sa BrianBurkeCreative şi de producătorul „1826”, adaugă organizatorii.
BrianBurkeCreative a conceput ceremoniile de deschidere şi de închidere ale Marele Premiu inaugural de la Las Vegas.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)