Oliver Kahn îl sfătuieşte pe Manuel Neuer să-și aleagă cu grijă momentul retragerii

„Nimeni nu vrea să fie huiduit pe stadion la sfârşitul carierei”, a declarat Kahn într-un interviu publicat miercuri în săptămânalul Sport Bild.

El a adăugat că dacă Bayern va câştiga Liga Campionilor în acest sezon, pe Allianz Arena, „ar fi momentul perfect” pentru Neuer să agaţe mănuşile în cui.

Kahn l-a avertizat pe cel care a fost mult timp numărul unu în selecţionata Germaniei despre o posibilă scădere de performanţă în urma retragerii de la echipa naţională, după EURO 2024.

„Cazi într-o groapă şi te întrebi: ‘Care este scopul acum, ce mai pot realiza?’ Deci nu sunt surprins că Manuel nu a mai arătat performanţele cu care ne-am obişnuit din partea sa la fiecare meci din acest sezon”, a comentat fostul jucător şi conducător al lui Bayern.

El l-a sfătuit pe Neuer, legat prin contract de Bayern Munchen până la finalul sezonului, să-şi facă un plan clar pentru viitor. Kahn însuşi a avut unul după retragerea sa de la echipa naţională, în 2006.

„Încă doi ani şi apoi s-a terminat. Până atunci, mi-am dorit mult să câştig şi să mă retrag la un nivel înalt şi onorabil. Asta m-a ajutat atât pe mine, cât şi clubul”, a spus el.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Atacurile israeliene din Gaza: Cel puțin 14 palestinieni uciși, intensificându-se incursiunea în Beit Hanoun

Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie privind rolul sportului