Cristian Popescu Piedone, candidat PSD la Senatul României, face o analiză după ce a văzut dezbaterile electorale la TV.
„Mă uit și eu la dezbateri și emisiuni electorale, ca tot românul. Uneori îmi vine să râd, alteori îmi vine să plâng. Falimentul „dreptei unite” pare irevocabil. Disperarea îi cuprinde, știind că nu mai prind loc la sacul cu banii românilor.
Dar văzându-le hârjoneala, îmi și amintesc de copilărie. Când jucam de-a v-ați ascunselea.
Parcă asta văd acum, în campanie:
Pe Marcel Ciolacu, bine poziționat pe locul 1, urmărit de-a bușilea de un tip cu pretenții de ofițer, care gâfâie ostenit și bolborosește vorbe fără noimă: „respect, să trăiți, ăăă, am înțeles, să trăiți, ăăă, predictibilitate, ăăă, am onoarea, ăăă, da, domnule președinte, ăăă, cum dispuneți”.
În vreme ce corpolentul ostaș asudă din greu oscilând între comenzile „drepți!” și „culcat!” răcnite nervos din dealul Cotrocenilor, un alt năzdrăvan, de la o galerie de fotbal, se apropie energic și puțin haotic. Intră neinvitat în emisiuni, face atmosferă. Se ceartă cu toată lumea, declamă, țipă, scandează, se filmează permanent, se dă de partea poporului.
Și el se ceartă cu Ciolacu, dar legitim. Măcar nu e la guvernare cu PSD. Nici nu a păgubit țara sau orașele ei, ca USR. De-aia oamenii îl cred.
Ceilalți par să fi abandonat jocul, au fost depistați în ascunzișurile lor. Doamna Nuți din fosta Cetate de Scaun țipă la PNL, să o susțină. Domnul Geoană țipă la români, că nu îl înțeleg. Alți iepuri mai numără încă la pom, iar când vor striga „cine nu e gata, îl iau cu lopata”, deja se vor fi terminat alegerile.
Eu rămân cu târgurile din Giurgiu, cu oamenii simpli și isteți, care așteaptă finalul circului, știind că cineva, acolo sus, în capul trebii, se va gândi și la ei, la traiul lor și al familiilor lor.
De aceea candidez la Senat, ca să aibă o voce puternică și clară în Parlament”, spune Piedone pe Facebook.
