Primăria Iaşi anunţă, miercuri seară, că 22 de brazi mari, decoraţi cu instalaţii luminoase, dar şi 500 de brazi în ghivece, vor fi montaţi în punctele principale din oraş, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Potrivit primăriei ieşene, aprinderea iluminatului festiv va avea loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională, în zona bradului de pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în faţa sediului Primăriei.
Societatea Servicii Publice din subordinea municipalităţii a cumpărat pentru această iarnă peste 500 de brazi în ghivece, care vor fi ornaţi şi amplasaţi în toate zonele oraşului, şi circa 200 de brazi pentru unităţile de învăţământ.
De asemenea, 22 de brazi mari vor fi decoraţi cu instalaţii luminoase şi montaţi pe pietonalul Ştefan cel Mare, Piaţa Unirii, la centrele de cartier ale Primăriei, dar şi în alte zone importante din oraş.
Reprezentanţii primăriei afirmă că punctele principale de atracţie vor rămâne pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde vor fi montate tuneluri din cetină cu instalaţii luminoase, şi Piaţa Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.
Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – strada I.C. Brătianu – Piaţa Unirii, unde vor fi montate căsuţe ornate cu luminiţe.
În total, în oraş vor fi montate peste 110 de figurine luminoase şi 230 de traversări luminoase. Trei figurine 3D de 2,5 metri vor fi amplasate în centrul Iaşiului.
Primăria Iaşi nu a precizat deocamdată bugetul alocat în acest an pentru sărbătorile de iarnă.