Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.
„Am fost solicitaţi să intervenim pentru asigurarea zonei în localitatea Doiceşti, unde a avut loc o refulare de apă, ca urmare a încercării de forare a unui puţ executată de o firmă de specialitate. În acest moment, pentru prevenirea unor eventuale situaţii de urgenţă, sunt prezente echipaje la faţa locului, printre care şi un echipaj de CBRN care efectuează periodic măsurători ale concentraţiilor de gaz metan prezente în zonă”, precizează ISU Dâmboviţa.
Conform sursei citate, concentraţiile de gaz metan din acea zonă nu prezintă un pericol pentru populaţie.
„Monitorizarea va continua până la soluţionarea definitivă a problemei de către un operator economic de specialitate”, adaugă ISU Dâmboviţa. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)