Poliţiştii din Olt au reţinut un tânăr de 18 de ani, pentru 24 de ore, pentru că ar fi înjunghiat un bărbat în Slatina, în zona pectorală, iar victima a fost transportată la spital. Medicii au stabilit că rănile produse victimei i-au pus acesteia viaţa în pericol.
UPDATE: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au precizat cum s-a petrecut conflictul.
”În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, în data de 19.11.2024, în timp ce inculpatul H.A.L.(în vârstă de 18 ani) se afla pe strada Cireaşov din municipiul Slatina, împreună cu alte două persoane, între aceştia, pe de o parte, şi victima S.L.A. (în vârstă de 37 ani) şi încă persoană, pe de altă parte, a izbucnit un conflict spontan, fiind exercitate acţiuni de violenţă fizică prin lovire cu pumnii, de către persoanele menţionate, iar, la un moment dat, inculpatul H.A.L. a lovit-o pe victimă, cu un cuţit tip briceag, producându-i două plăgi înjunghiate”, au transmis procurorii.
Ei au adăugat că victima are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor, iar rănile suferite i-au pus viaţa în primejdie.
”Conflictul s-a încheiat la scurt timp, ulterior victima S.L.A., pasager în autoturismul condus de către persoana care îl însoţise anterior, a constatat că prezenta plăgi înjunghiate în zona pieptului, motiv pentru care s-a deplasat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a mai precizat sursa citată.
Procurorii au mai afirmat că agresoul şi-a recunoscut parţial fapta şi a susţinut că doar a intenţionat să o sperie pe victimă şi pe persoana care o însoţea.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit faptul că leziunile produse victimei i-au pus acesteia viaţa în primejdie. (…) În urma activităţilor investigativ-operative, o echipă complexă de cercetare, formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea procurorului criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Corbu, i-ar fi aplicat victimei două lovituri cu un obiect tăietor-înţepător în zona abdominală”, au anunţat, miercuri, poliţiştii.
Tânărul de 18 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor.
El urmează să fie prezentat Tribunalul Olt pentru luarea unei măsuri preventive.
Poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, că la Unitatea de Primiri Urgenţe s-a prezentat un bărbat care avea două plăgi înjunghiate în zona pectorală.
”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, pe strada Cireaşov, din municipiul Slatina, a avut loc un conflict între mai multe persoane. În urma evenimentului, un bărbat s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, prezentând două plăgi înjunghiate în zona pectorală. Cinci persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Slatina în vederea audierii”, au anunţat poliţiştii.