Dâmboviţa: Coliziune între două autoturisme şi un camion pe DN 71 la Conţeşti – o persoană rănită

O persoană a fost rănită, miercuri, în urma unui accident pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti, pe raza localităţii Conţeşti, în care au fost implicate două autoturisme şi un camion, informează IPJ Dâmboviţa.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele cercetări, au constatat că s-a produs o coliziune între 3 autovehicule, respectiv două autoturisme şi un camion. În urma impactului, o persoană a fost rănită. Circulaţia se realizează alternativ. Poliţiştii continuă cercetările, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform ISU Dâmboviţa, la faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD şi o ambulanţă. AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

BEI acordă 200 de milioane euro Delgaz Grid pentru modernizarea reţelei electrice din Moldova

Fotbal: România a câştigat la ‘masa verde’ meciul cu Kosovo, din Liga Naţiunilor (UEFA)