Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis vineri cu scăderi pe majoritatea indicilor, iar rulajul se cifra la 4,68 milioane de lei (942.175 euro) după 30 de minute de la debutul şedinţei.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,27%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un declin de 0,26%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era în scădere cu 0,24%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 0,23%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în scădere cu 0,03% în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra o apreciere de 0,06%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile Sinteza (+14,89%), Aeta (+13,24%) şi Roca Industry Holdingrock1 (+3,13%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Antibiotice (-2,42%), Alumil Rom Industry (-1,81%) şi Romcab (-1%). AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)