Tulcea: Bărbat decedat într-un incendiu, din cauza unei sobe supraîncălzite

Un tulcean din satul Luncaviţa a murit, duminică seara, în timpul unui incendiu provocat cel mai probabil de o sobă supraîncălzită pe care se afla un material textil, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, se pare că dormea atunci când a izbucnit incendiul, flăcările fiind observate de vecinii lui care l-au scos din casă şi au chemat autorităţile.

Potrivit ISU Delta, echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean a continuat manevrele de resuscitare începute de vecinii victimei, dar nu au mai putut face nimic pentru aceasta şi a fost declarat decesul bărbatului.

„Pompierii au procedat la localizarea şi lichidarea incendiului, înainte ca focul să se extindă la întreaga locuinţă. Cel mai probabil, cauza de producere a fost o sobă supraîncălzită, pe care se afla un material textil”, a precizat ISU Delta Tulcea.

Acesta este cel de-al doilea incendiu anunţat de ISU Delta luna aceasta cauzat de o sobă şi primul în urma căruia o persoană moare.

Pompierii avertizează populaţia cu privire la faptul că în sezonul rece creşte riscul de incendii cauzate de sursele de încălzire, iar pentru a preîntâmpina producerea unor asemenea accidente recomandă populaţiei să supravegheze focul din sobe în permanenţă, să evite supraîncălzirea acestora şi să protejeze pardoseala combustibilă din faţa acestora, astfel încât jarul din sobe să nu provoace incendii. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

UPDATE Sibiu: Incendiu stins în curtea unei firme, după ce au ars şase autovehicule

Ilie Bolojan: Votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul, trebuie să şi-o asume / Noaptea este un sfetnic bun, am încredere în decizii corecte în zilele următoare