„Recunosc, alegerile de duminică au fost şocante. ‘Eterna şi fascinanta Românie’ nu se dezminte. Călin Georgescu, candidatul la Preşedinţie situat pe primul loc, – candidatul ‘meteorit’ sau candidatul ‘Sputnik’ cum ar spune unii – a venit din negura internetului şi ne-a arătat că armele războiului hibrid pot fi mai importante decât dronele şi tancurile fizice. Candidatul are un background academic serios, dar cred că, la un moment dat, a avut un şoc în viaţă, o iluminare de tipul celei pe care a avut-o Petrache Lupu de la Maglavit, devenind mistic/mesianic. Un fel de ‘deus ex machina’, având misiunea să salveze poporul român şi să-l aducă la lumină. Ideile lui sunt asemănătoare semănătoriştilor de acum 100 de ani, dar izolarea pe care o sugerează este imposibilă în lumea de azi, în care interdependenţa în materie de resurse, reţele financiare şi reţele de desfacere, pe spaţii mai largi, generează beneficii, dar, evident, şi unele dificultăţi pe care ar trebui să le gestionăm mai bine, prin conducători mai înţelepţi”, a scris marţi Năstase pe blog.
Potrivit fostului premier, cine cunoaşte istoria românilor ştie că, aflată la intersecţia imperiilor în această parte a Europei, România a trebuit să facă eforturi militare sau diplomatice pentru a supravieţui.
„După 1989, România părea că a rămas, în continuare, în zona de influenţă a Uniunii Sovietice. A fost nevoie de mari eforturi pentru ca România să se poate alătura din punct de vedere instituţional Occidentului şi să intre sub umbrela de securitate a NATO. Cele 12 invazii ale Rusiei pe teritoriul nostru nu pot să ofere garanţii morale şi de securitate alternative pentru ţara noastră. De aceea mi-ar fi greu să cred că mesajul de a scoate România din NATO sau din Uniunea Europeană ar putea să fie ascultat de votanţi rezonabili din ţara noastră”, a subliniat Adrian Năstase.
”Elena Lasconi aduce cu sine nesiguranţă şi lipsa unor cunoştinţe de bază în materie de politică externă. Chiar dacă va citi până în decembrie cărţile recomandate de Băsescu sau dacă va face meditaţii cu acesta, tot cred că va fi o prezenţă inconfortabilă la reuniunile internaţionale”, a spus Năstase.
În aceste condiţii, adaugă el, ”nu ştiu care ar fi răul cel mai mic şi probabil mulţi dintre simpatizanţii PSD vor fi în aceeaşi situaţie”.
În opinia acestuia, „PSD şi Marcel Ciolacu au plătit pentru complicitatea lor cu Hans Klaus Iohannis, au plătit şi pentru lipsa unei politici de cadre, pentru puterea pe care au lăsat-o în mâna baronilor locali, pentru lipsa de decizie în materie de administraţie, finanţe, politică externă”.
„De asemenea, PSD şi PNL au plătit pentru felul lipsit de inteligenţă în care au acţionat în campaniile electorale, atacându-se reciproc. De la disputa legată de candidatura pentru Primăria Bucureşti, la chestiunea pensiilor pentru militari, sau la cea referitoare la casa lui Iohannis, acestea au erodat încrederea alegătorilor în seriozitatea celor doi parteneri. Ciolacu şi Ciucă au plătit pentru asta”, a precizat Năstase.
”În condiţiile în care, la Cotroceni, vom avea una dintre cele două variante menţionate, cred că, pentru perioada următoare, esenţială va fi configuraţia Parlamentului. De aceea, reprezentanţii PSD şi PNL ar trebui să se concentreze, în perspectiva alegerilor parlamentare, pe obţinerea unui rezultat cât mai bun şi pe posibilitatea de a reface eventual un guvern care să menţină o direcţie echilibrată pentru România şi contrapondere la echipa de la Cotroceni. Vendetele în interiorul partidelor sau între partide ar trebui lăsate pentru mai târziu. Sigur, pentru liberali, scăpaţi de Ciucă şi intraţi sub influenţa foştilor pedelişti, va exista şi mirajul unei ‘fete morgana blondă’, o nouă guvernare cu USR. Ar însemna însă o întoarcere în trecut, la o experienţă traumatizantă pentru România. Îndemnul meu pentru prieteni este: Votaţi împotriva unei aventuri. Votaţi, respectiv, candidaţii PSD şi PNL. Sperând că trenul nostru spre viitor nu va deraia de pe şine”, a transmis Adrian Năstase.