De la începerea votării, au fost semnalate 277 de situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare. 116 sesizări nu s-au confirmat, iar 22 sunt în curs de verificare.
Patru sesizări au fost transmise pentru soluționare către Biroul Electoral Central și cinci către Birouri Electorale Județene.
De exemplu, polițiștii din județul Constanța s-au sesizat din oficiu după ce o persoană din orașul Ovidiu a postat pe o rețea de socializare un clip în care este prezentat un topor cu două tăișuri, însoțit de un mesaj ce incită la violență. Cercetările sunt continuate pentru incitare la violență, ură sau discriminare.
Președintele unei secții de votare din orașul Constanța a sesizat polițiștii cu privire la faptul că un alegător a constatat la ieșirea din secție că nu mai are cartea de identitate. Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de furt.
Polițiștii din Nimigea de Jos, județul Bistrița-Năsăud, au fost alertați de un cetățean că nu ar fi lăsat să voteze, dar în urma verificărilor s-a stabilit că de fapt bărbatul are domiciliul în județul Alba și locuiește în Nimigea de Jos fără forme legale. Bărbatul a insistat să alerteze de mai multe ori poliția deși nu avea motiv, astfel că a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 8.000 de lei pentru alertare abuzivă.
Tot în București, o persoană a sesizat polițiștii cu privire la faptul că un membru al secției de votare a intrat în cabina de vot cu un alegător. A fost întocmit dosar penal pentru violarea confidențialității votului.
O femeie a fost sancționată cu 500 de lei de către jandarmii bucureșteni după ce a adresat injurii membrilor unei secții de vot din Sectorul 3.
Un cetățean din Petroșani, jud. Hunedoara, este cercetat penal pentru corupere a alegătorilor, fiind bănuit că a oferit bani unor alegători cu scopul de a-i determina să voteze un anumit competitor electoral.
Polițiștii din Bistrița – Năsăud fac verificări după ce au fost sesizați cu privire la faptul că la o secție de votare semnăturile de pe cererile pentru urna mobilă nu corespund cu cele de pe listele întocmite de reprezentanții biroului electoral. A fost întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar polițiștii continuă cercetările.
În județul Suceava, polițiștii fac cercetări în două dosare, după ce la două secții de votare, din două localități, au fost depuse mai multe cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, care par să fie scrise de aceeași persoană.
Polițiștii din județul Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în timpul procesului de votare cu urna mobilă într-o localitate din județ mai mulți cetățeni au votat de două ori. A fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.
Pe parcursul zilei, în țară au fost mobilizați aproximativ 45.500 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.