Partidul Alternativa pentru Germania lucrează la o nouă organizaţie de Tineret, de ”frica interzicerii” Junge Alternative, pe care o consideră prea radicală

Partidul Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland, AfD, extremă dreapta), creditat în sondaje cu un scor-record în următoarele alegeri legislative anticipate de la 23 februarie, vrea să-şi reînfiinţeze organizaţia de Tineret, pe care o consideră prea radicală, potrivit unor surse interne, relatează AFP.

AfD lucrează la o modificare a Statutului în vederea înfiinţării altei organizaţii de Tineret, anunţă marţi un purtător de cuvânt al partidului, care confirmă astfel o dezvăluire a presei germane.

Actuala aripă de Tineret a AfD – ”Junge Alternative” (JA) – este clasată începând din 2023 ca ”extremistă” de către serviciile germane de informaţii.

Potrivit justiţiei germane, care a validat această clasare, JA promovează o concepţie ”etnică” a populaţiei germane, desfăşoară ”campanii xenofobe masive, mai ales împotriva islamului şi musulmanilor” şi asimilează Republica germană unui regim dictatorial.

Mai mulţi dintre membrii JA – majoritatea cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani – au fost implicaţi în diverse scandaluri, de la scandări rasiste la întâlniri cu personalităţi neonaziste şi până la antrenmamente paramilitare.

”FRICA INTERZICERII”

Modificarea Statutului avută în vedere impune oricărui membru AfD în vârstă de până la 36 de ani să fie membru al Organizaţiei de Tineret a partidului, un mod de a reduce autonomia acesteia prin strângerea legăturilor între cele două structuri.

Această schimbare ar putea fi supusă aprobării membrilor AfD în cadrul unui viitor Congres, prrvăzut la 11 şi 12 ianuarie.

AfD-ului îi este ”frică de o interzicere” a JA şi ”încearcă să o anticipeze”, comentează marţi, într-o conferinţă de presă, la Berlin, însărcinatul unei asociaţii de luptă împotriva rasismului, Dominik Schumacher.

El denunţă acest demers drept o ”perdea de fum”.

El consideră că ”schimbarea statutului juridic (al organizaţiei) sau schimbarea numelui nu va schimba nimic din forţa de lovire” a JA.

”Activiştii de azi vor şi activiştii de mâine”, acertizează el.

AfD, prezent în Parlamentul german din 2017, vizează un scor-record în alegerile legislative prevăzute la 23 februarie, după căderea coaliţiei cancelarului Olaf Scholz, liderul Partidului Social Democrat (SPD).

AfD este creditat în prezent în sondaje pe locul doi (19%), după blocul Uniunea Creştin Democrată (CSU)- Uniunea Creştin Socială (CSU), creditat cu 33% din intenţiile de vot, şi urmat de SPD-ul lui Scholz (15%).

Csoma Botond afirmă că miercuri va avea loc prima discuţie PSD-PNL-USR-UDMR pentru o viitoare guvernare: Este primul pas, o tatonare. Avem o situaţie destul de gravă, cu 35 – 37% extremişti în Parlament. O coaliţie cu patru partide nu va fi uşoară

Manifestație Pro-Europa. Elena Lasconi sună mobilizarea în Piața Victoriei