Episodul din serialul animat pentru adulți include o scenă care face referire la reprimarea protestelor din 1989, în care armata chineză a suprimat violent mișcarea masivă pro-democrație. Cathay Pacific este compania aeriană emblematică din Hong Kong.
„Cathay Pacific este la curent cu incidentul și își cere sincer scuze clienților afectați”, a spus compania într-un comunicat, anunțând totodată retragerea filmului din programul de divertisment de la bord.
Compania aeriană a mai spus că tot conținutul sistemului său de divertisment este gestionat de altă firmă.
„Le-am furnizat în mod constant instrucțiuni clare pentru a ne asigura că conținutul recomandat respectă standardele companiei noastre. Am informat prompt furnizorul de servicii cu privire la gravitatea incidentului și i-am instruit să investigheze amănunțit cauza și să întărească supravegherea pentru a ne asigura că incidente similare nu vor avea loc în viitor”, a mai transmis Cathay Pacific.