Şeful diplomaţiei israeliene evocă în marja OSCE, în Malta, posibilitatea unui acord privind ostaticii din Fâşia Gaza

Ministrul israelian de Externe Gidion Saar evocă joi posibilitatea unui acord în vederea eliberării ”acum” a ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, într-un mesaj filmat şi difuzat de către biroul său, relatează AFP.

”Poate că avem o oportunitate acum a unui acord privind ostaticii (…). Sper să pute, ajunge acolo cât mai repede posibil”, a declarat şeful diplomaţiei israeliene în marja unei reuniuni, în Malta, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Un elicopter al armatei germane a fost luat drept ţintă de către o navă rusă, la Marea Baltică, anunţă ministrul german al Apărării Boris Pistorius. Annalena Baerbock a evocat incidentul în marja unei reuniuni NATO

Bahamas refuză o propunere a lui Trump de a găzdui migranţii pe care vrea să-i expulzeze în masă după ce devine preşedinte. ”Bahamas nu au pur şi simplu resursele pentru ca să satisfacă o asemenea cerere”, anunţă Guvernul