Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale le-a virat fermierilor 154 de milioane de euro pentru intervenţiile de mediu şi climă

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că a virat fonduri nerambursabile în valoare de 154,4 milioane de euro în conturile a 310.262 de fermieri, pentru intervenţiile de mediu şi climă.

”Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a virat fonduri nerambursabile în valoare de 154,4 milioane de euro (154.484.414 €) în conturile a 310.262 de fermieri, beneficiari unici ai intervenţiilor de mediu şi climă din Planul Strategic 2023 – 2027. Din această sumă, 131,2 milioane de euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 23,2 milioane de euro sunt asigurate de la bugetul de stat”, anunţă AFIR.

Plăţile au fost efectuate de către AFIR în cadrul Campaniei de plăţi în avans 2024, demarată după data de 16 octombrie 2024 şi sunt aferente intervenţiilor DR-01 (Agro-mediu şi climă pe pajişti permanente), DR-09 (Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană), DR-10 (Zone afectate de constrângeri naturale semnificative) şi DR-11 (Zone afectate de constrângeri naturale specifice) din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

În cadrul acestei campanii de plăţi, AFIR a transferat în conturile fermierilor 44,6 milioane de euro pentru intervenţii de agro-mediu şi climă pe pajişti permanente. De asemenea, AFIR a plătit cumulat 109,9 milioane de euro care reprezintă sume compensatorii pentru zone afectate de constrângeri naturale în zona montană, pentru zone afectate de constrângeri naturale semnificative şi pentru zone afectate de constrângeri naturale specifice.

Conform cadrului procedural, AFIR efectuează plăţile către fermieri după ce primeşte de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) un centralizator în care sunt menţionaţi beneficiarii propuşi spre plată prin intervenţiile de mediu şi climă. După validarea de către AFIR a centralizatorului primit şi după deschiderea fondurilor de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fluxul procedural este continuat de AFIR prin efectuarea plăţilor cuvenite către beneficiari.

Aceste fonduri sunt destinate implementării şi susţinerii intervenţiilor de mediu şi climă pentru care AFIR face plata în conturile fermierilor, conform Acordului de delegare pentru implementarea intervenţiilor din cadrul Planul Strategic 2023 – 2027, finanţate din FEADR şi de la bugetul de stat, gestionate prin Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS). 

 

Retailerul de produse alimentare tradiţionale Sibianul a intrat pe un nou domeniu de activitate şi investeşte 3 milioane de euro în primul său proiect rezidenţial, un complex de vile de lux din Pipera

Ce ar lua bun Elena Lasconi de la foștii președinți pe care i-a avut România: ‘Să vă răspund simplu’