Criza alegerilor 2024: Iftime (PNL) afirmă că anularea acestora este „cea mai bună veste” în contextul actual

El a declarat vineri, pentru AGERPRES, că „România merită o soartă mai bună” şi că trebuie să avem încredere în decizia Curţii Constituţionale.

„E o veste care te bulversează, dar în incendiul în care trăim este cea mai bună veste. Eu cred că România merită o soartă mai bună şi în condiţiile acestea trebuie să fim maturi, să fim foarte, foarte înţelepţi, să mergem pe mâna Curţii Constituţionale şi să refacem alegerile. Cu siguranţă că sunt motive clare, legale, din moment ce se anulează alegerile. Cred că e o imixtiune (…) şi cred că sunt motive plauzibile, că altfel nu s-ar fi întâmplat aşa ceva”, a afirmat Iftime.

El susţine că, în cazul în care întreaga procedură va fi reluată, PNL va avea un alt candidat.

Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale. În urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

ALERTĂ Jandarmeria Română în `alertă roșie` – SURSE: Se mobilizează cele cinci batalioane de Ordine Publică de la nivelul Bucureștiului

Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman: Decizia CCR e foarte bună. A salvat România de la ruși!