BREAKING – Liderul AUR care a spus că trebuie aruncate în aer instituțiile a fost săltat din trafic, anunță George Simion: ‘Arestați-mă și pe mine!’

  • „Spaimă, groază, teroare încearcă să inducă în rândul populației dictatorii care au pus mâna pe putere și au dat lovitura de stat. Colegul meu, Tiberiu Boșutar, coordonator AUR Bistrița-Năsăud, mergea de la Parlament spre nordul Capitalei și a fost oprit de trei civili în trafic și la această oră merge către Bistrița-Năsăud pentru audieri. Ce a spus Tiberiu? În urma valului democratic, în urma revoluției suveraniste, că aruncă clădiri corupte ale actualei administrații în aer. Prin votul populației, nu prin dinamită. A spus, a îndrăznit să spună lucrul ăsta și acum este dus la audieri. Avocații noștri îl așteaptă la Bistrița-Năsăud, este flancat de o mașină în față, o mașină în spate, de civili”, a declarat George Simion.

„Arestați-mă și pe mine!”

Liderul AUR i-a dat dreptate colegului său pentru afirmația despre aruncarea în aer a instituțiilor.

  • „Așa se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Arestați-mă și pe mine, astăzi zeci de arestări și duși la audieri, ceci de cazuri de acest gen au avut loc pornind cu Sorin Constantinescu, colegul nostru, până la Călin Donca, căruia i-au închis contul de TikTok”, a afirmat Simion, de data aceasta într-un clip pe contul său de TikTok.

Episodul controversat a fost transmis live

Ales deputat AUR la alegerile parlamentare, Tiberiu Boșutar a mers sâmbăta trecută să-și ridice certificatul doveditor al alegerii sale în funcția de demnitate publică din sediul Biroului Electoral Județean. La ieșire, el a spus într-un live transmis pe Facebook:

  • „Ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea, mă! Arestaţi-mă! Uite, îmi face semn colegul să tac din gură, că mă arestează pentru că instig. Instig la ce? La dreptul de a fi liber, la dreptul de a vorbi? Oare cât timp o să fiu deputat, cât timp o să dureze până mă legaţi? Cât timp o să dureze până o să spuneţi că am fost şi eu hoţ de lemne şi că acum aţi aflat? Aţi reuşit să mă denigraţi şi eraţi la un pas să scăpaţi de mine. L-aţi scos din competiţie şi pe George Simion, şi pe Călin Georgescu. Da, eram pe punctul de a vota între o proastă şi un necunoscut, dar votam, că era democratic”.

Tiberiu Boșutar era nemulțumit de anularea de către CCR a alegerilor prezidențiale. În urma declarației, liderul județean AUR s-a ales cu dosar penal pentru instigare publică.

 

 

La Liga: Real Valladolid a câştigat derbiul codaşelor, 1-0 cu Valencia

Elena Udrea a răbufnit de după gratii, după ce judecătorii nu i-au dat voie ‘afară’: Sunt deținută politic!