A băut vin la praznic, apoi s-a urcat la volan. Preotul a fost prins de Poliție și dus la ‘Purgatoriul Secției’

Preotul Ovidiu Ungureanu, paroh în comuna Gârceni, a fost condamnat într-un dosar privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, potrivit publicației Vremea Nouă.

Judecătoria Vaslui i-a aplicat o pedeapsă de un an de închisoare, însă cu suspendarea executării. În schimb, preotul trebuie să respecte mai multe obligații timp de doi ani, să urmeze un program de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității, fie la primăria, fie la școala din Gârceni.

„Doar o pedeapsă justă și proporțională poate determina inculpatul să își corecteze comportamentul și să se elibereze de obiceiurile antisociale care l-au condus la săvârșirea infracțiunii. Din acest motiv, având în vedere fapta comisă și circumstanțele în care a avut loc, instanța consideră aplicarea unei pedepse necesară pentru reeducarea inculpatului, raportat la gravitatea infracțiunii”, se arată în motivarea instanței.

Presa locală a relatat că preotul avea o alcoolemie de aproape 2‰ în momentul în care a fost oprit de polițiști. Inițial, acesta a susținut că participase la o slujbă religioasă, urmată de mai multe pomeniri, unde consumase câteva pahare de vin, aproximativ un litru.

Ulterior, și-a modificat declarația, precizând că nu a consumat deloc alimente în ziua respectivă și că nici la pomenire nu a mâncat nimic.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ce ar însemna Yalta 2 pentru România? Cristian Diaconescu: ‘Sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem’

Guvernul pregătește o taxă de poluare uriașă: Șoferii cu mașini mai vechi vor fi cei mai afectați