Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia anunţă înfiinţarea Sindicatului Profesioniştilor Media, o nouă structură sindicală dedicată jurnaliştilor de televiziune, atât din presa centrală, cât şi din presa locală. „Scopul noii structuri sindicale este de a reprezenta această breaslă şi de a redobândi demnitatea profesională şi condiţiile de lucru esenţiale pentru practicarea unei profesii atât de solicitante şi riscante”, se arată într-un comunicat transmis News.ro.
Potrivit CulturMedia, într-un context în care presa din România continuă să fie expusă presiunilor, cenzurii şi abuzurilor, iar profesia de jurnalist implică o uzură fizică şi psihică accentuată, Sindicatul Profesioniştilor Media îşi propune să promoveze un cadru de protecţie reală şi completă pentru toţi membrii săi. De asemenea, Sindicatul se va alătura eforturilor Federaţiei „CulturMedia” în completarea standardelor ocupaţionale prin includerea de activităţi şi profesii noi, apărute în contextul presei online, şi în susţinerea unor măsuri legislative de protecţie a jurnaliştilor.
Federaţia CulturMedia atrage atenţia asupra unor grave nereguli din Televiziunea Română, unde prevederi esenţiale din Contractul Colectiv de Muncă nu sunt respectate sau regulamente interne nu au parcurs traseul legal de aprobare, fiind folosite mai degrabă ca instrumente de răfuială. Stabilitatea si echitatea mediului de muncă sunt afectate şi de organigrama stufoasă, cu multe funcţii de conducere ocupate fără concurs, bugetofage şi inutile, care îngreunează fluxul de lucru.
Federaţia CulturMedia reuneşte peste 40 de sindicate din domeniul culturii şi al presei, având reprezentativitate la nivel naţional la sectorul 36 – Cultură. Dinamică şi flexibilă, Federaţia include jurnalişti din radio, televiziune, presă scrisă, presă online, corespondenţi regionali, corespondenţi de război, ingineri, cameramani, alte categorii de jurnalişti, tehnicieni si reprezentanţi ai tuturor profesiilor din domeniul media, fiind prezentă în toată ţara.