Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică România.
‘Forumul, care este la a 4-a ediție, a apărut din necesitatea noastră, a Distribuție Energie Electrică România, de a identifica soluții pentru securitate cibernetică. Pentru că astăzi nu putem vorbi de digitalizare dacă nu avem și protecție. Ori, soluțiile pentru protecția rețelelor nu întotdeauna sunt cunoscute. Și atunci, pentru toți actorii din piața de energie, am considerat că forumul va aduce în fiecare an, poate parțial, nu integral, soluțiile de care avem nevoie acum. Și noi, în fiecare an, am identificat soluții noi, le-am implementat, dar atâta timp cât atacatorii își diversifică și își dezvoltă modalitatea de atac, și noi trebuie să ne consolidăm și să ne protejăm rețelele cu soluțiile noi din piață. Și eu sper că zilele acestea vom avea parte de soluții noi, atât noi, cât și colegii noștri din zona de energie electrică’, a declarat directorul general al DEER, Mihaela Rodica Suciu, la o conferință premergătoare forumului.
Prima zi a Forumului aduce în dezbatere politicile și reglementările privind securitatea infrastructurilor critice, guvernanța riscurilor cibernetice, soluțiile tehnologice pentru mediile IT și OT și răspunsul la incidente. Cea de-a doua zi va pune accent pe pregătirea viitorilor specialiști, colaborarea dintre universități și industria energetică, impactul inteligenței artificiale asupra competențelor profesionale și prezentarea unor soluții de specialitate.
Prin această inițiativă, DEER urmărește să încurajeze dialogul și schimbul de bune practici între organizațiile care contribuie la funcționarea și protejarea infrastructurii energetice, într-un context în care investițiile, digitalizarea și securitatea trebuie dezvoltate împreună, ca elemente fundamentale ale unui sistem energetic modern, rezilient și sustenabil, capabil să răspundă provocărilor prezentului și să anticipeze exigențele viitorului, subliniază reprezentanții companiei.


