A vrut să își pună capăt zilelor: A sunat la 112. Cum a fost salvat un adolescent să renunțe la acest gest extrem

”La data de 7 aprilie 2025, în jurul orei 10.30, un minor de 17 ani a apelat Asociaţia Telefonul Copilului, la numărul 116111, cunoscut în rândul copiilor drept Telefonul Copilului, exprimându-şi intenţia de a se sinucide, într-o pădure, din apropierea comunei Strunga. Apelul a fost preluat de psihologii Asociaţiei, care au realizat imediat gravitatea situaţiei şi au alertat numărul unic de urgenţă 112, pentru o intervenţie rapidă”, a transmis, luni, IPJ Iaşi.

Sursa citată a precizat că, în urma colabărării dintre poliţistul de la 112 şi poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos, aceştia au intervenit pentru salvarea băiatului.

Cum a fost convins adolescentul să renunțe la gestul extrem

”Poliţistul de la 112 a continuat să discute cu minorul, reuşind să-l convingă să renunţe la gestul său, să iasă din pădure şi să rămână într-o zonă sigură până la sosirea echipajelor de salvare, în acelaşi timp discutând cu poliţiştii care au intervenit şi oferindu-le detalii cu privire la minor. Acesta a fost găsit de către poliţiştii care au ajuns rapid la faţa locului, iar ulterior a fost preluat şi transportat la spital de către cadrele medicale”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii fac o anchetă pentru a stabili ce l-a determinat pe adolescent să-şi dorească să se sinucidă.

Dacă va fi cazul, vor fi dispuse măsuri legale.

Unde găsești cel mai bun cozonac panettone în București – Cozonacul care a cucerit inimile și papilele gustative ale bucureștenilor

Drumurile din România, scene de tragedii: zeci de persoane au murit şi victime grav rănite în accidente rutiere, în primele trei luni ale anului