Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a criticat, marți, colaborarea dintre PSD și AUR în privința numirilor la conducerea unor instituții publice, susținând că atunci când vine vorba despre putere și controlul instituțiilor statului diferențele dintre cele două partide par să dispară.
‘PSD și AUR se ceartă în public, dar se înțeleg foarte bine când trebuie să decidă cine ocupă funcții importante în instituțiile statului. Astăzi, Parlamentul a oferit noi exemple ale colaborării dintre cele două partide. Să ne uităm la fapte: la Curtea de Conturi, PSD și AUR au votat împreună pentru instalarea unui președinte interimar; la TVR și Radio România, cele două partide au negociat preluarea conducerilor celor două instituții, la Comisia de control a SRI, propunerea PNL de numire a lui Florin Roman, pe locul care revenea PNL în cadrul comisiei, a fost respinsă în plenul Parlamentului’, a scris Abrudean pe Facebook.
El a menționat că sunt ‘o succesiune de decizii politice care ridică întrebări serioase despre înțelegerile dintre PSD și AUR’.
‘Românii merită să știe ce se întâmplă dincolo de spectacolul politic. Pentru că atunci când vine vorba despre putere și controlul instituțiilor statului diferențele dintre PSD și AUR par să dispară’, a mai arătat Abrudean.
Plenul Camerei Deputaților și Senatului a desemnat, marți, noi membri în Consiliile de Administrație ale Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune. Sorina Matei, propusă de AUR, și Răzvan Dincă, propus de PSD, au fost validați pentru funcțiile de președinte – director general ai Societății Române de Televiziune și, respectiv, Societății Române de Radiodifuziune.


