România nu poate fi guvernată prin negocieri ascunse, voturi împrumutate și înțelegeri negate a doua zi, afirmă președintele Senatului, Mircea Abrudean, adăugând că e nevoie de un Guvern stabil, cu o direcție clară și cu puterea de a duce reformele până la capăt.
El a subliniat, într-o postare pe Facebook, că PNL va susține soluțiile care asigură stabilitate și continuă modernizarea țării.
”România nu își permite o nouă perioadă de instabilitate. Avem de redus deficitul, de continuat reformele și de protejat investițiile și fondurile europene. Sunt decizii necesare, care nu pot fi luate cu jumătăți de măsură sau amânate de la o lună la alta”, a transmis Abrudean.
Potrivit președintelui Senatului, ”țara are nevoie de decizii asumate și de responsabilitate politică”.
”De aceea, avem nevoie de un Guvern stabil, cu o direcție clară și cu puterea de a duce reformele până la capăt. PNL va susține soluțiile care asigură stabilitate și continuă modernizarea României”, a mai transmis Mircea Abrudean.


