Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB.
Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Brigada Rutieră a fost sesizată joi, prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Podul Pipera.
Din primele cercetări, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 39 de ani, care se deplasa pe șoseaua Pipera, dinspre bulevardul Nicolae Caramfil către orașul Voluntari, pe podul Pipera, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB.
Conducătorii autovehiculelor implicate în accidentul de circulație au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind ‘zero’.
În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.


