Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi că, marţi, s-a produs un accident rutier între două autocamioane şi două autoturisme, pe DN 2A, la ieşire din Stupina.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcere, autospeciala de transport victime multiple, un echipaj SMURD, elicopterul SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.
”În accidentul rutier sunt implicate şapte persoane, dintre care un minor şi o persoana încarcerată. Toate sunt conştiente, cooperante”, au anunţat pompierii.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Constanţa au anunţat că, în urma accidentului, trei adulţi şi un băiat de şapte ani au fost diagnosticaţi cu traumatism cranian, două persoane au suferit traumatism de membru superior, iar o altă persoană, politraumă majoră, fracturi deschise. Toate cele şapte victime au fost transportate la spital.