Accident rutier provocat de o şoferiţă în vârstă de 18 ani: două persoane au fost rănite

„O tânără de 18 ani, din comuna Livezi, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău – Oneşti, a efectuat viraj la stânga fără a se asigura temeinic şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, de 41 ani, din comuna Mărgineni. Din impact a rezultat rănirea conducătorului auto de 41 ani şi a unei pasagere în vârstă de 35 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Creţu.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Niciun şofer nu se afla sub influenţa alcoolului.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Haltere: Prima medalie pentru România la Europenele de la Chişinău – Ioana Mădălina Miron a câştigat bronzul

Gumă de mestecat cu proteine antivirale pentru reducerea transmiterii virusurilor pe cale orală