in ,

ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au crescut cu 2% în martie

ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au crescut cu 2% în martie

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în martie un avans anual de 2%, dar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,7%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Un număr de 57.904 autoturisme Dacia au fost înmatriculate în martie în Europa, comparativ cu 56.753 unități în perioada similară din 2025.

Marii producători auto au raportat evoluții mixte ale vânzărilor în martie: creșteri la grupul Volkswagen (4,8%), la grupul Stellantis (6%) și la grupul Renault (3,4%), și o scădere de 6,4% la compania americană Ford, arată datele ACEA.

Pe segmentul vehiculelor electrice (EV), înmatriculările Tesla au crescut în martie cu 84,3%, redresându-se după dificultățile de anul trecut. Rivalul chinez BYD a raportat un avans de 147,6% al vânzărilor în Europa.

În primele trei luni din acest an, vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut în ritm anual cu 17,7%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,6%, de la 4,5%.

Un număr de 126.157 autoturisme Dacia au fost înmatriculate în primele trei luni din acest an în Europa, comparativ cu 153.256 în perioada similară din 2025.

Marii producători auto au raportat evoluții mixte ale vânzărilor în perioada ianuarie – martie 2026: creșteri la grupul Stellantis (7,3%) și la grupul Volkswagen (1,4%), scăderi la grupul Renault (7,4%) și la Ford (14,6%).

Tesla a raportat un avans de 44,9%, iar BYD de 155,5%.  

Citeşte şi:

* Piața auto din România a înregistrat în primul trimestru cel mai puternic declin din Europa 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Crucea Roșie anunță o campanie de informare și vaccinare ROR în opt județe

Crucea Roșie anunță o campanie de informare și vaccinare ROR în opt județe

Cluj: Studenți ai UBB au câștigat premiul I la competiția internațională de studii de caz din Viena

Cluj: Studenți ai UBB au câștigat premiul I la competiția internațională de studii de caz din Viena