Procurorii Parchetului General au reţinut 12 persoane şi au plasat sub control judiciar alte cinci, în dosarul care vizează emiterea de acte de identitate false pentru persoane din Republica Moldova, Rusia şi Ucraina. La cele 90 de percheziţii făcute miercuri s-au găsit acte de identitate ale unor străni şi fotocopii ale acestora, dar şi diferite formulare folosite de autorităţile române. Concluzia procurorilor este că cele mai multe dintre imobilele unde au fost stabilite domiciliile străinilor sunt nelocuite, părăsite sau chiar fără utilităţi.
”În dosarul privind obţinerea de acte de identitate româneşti neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă, care a făcut obiectul , procurorul de caz din cadrul PÎCCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi următoarele măsuri preventive faţă de 17 persoane”, anunţă, joi, Parchetul General.
Astfel, s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 12 persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, fals informatic în formă continuată, complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, complicitate la infracţiunea de fals informatic în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de dare de mită în formă continuată;
De asemenea, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de 5 persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la dare de mită în formă continuată şi complicitate la fals informatic în formă continuată.
”În cursul zilei de astăzi, 21 noiembrie 2024, procurorul de caz din cadrul PÎCCJ a solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a celor 12 inculpaţi reţinuţi, fiind transmise instanţei două referate de arestare preventivă, aferente celor două localităţi vizate de cercetările efectuate în cauză, respectiv o comună şi un oraş din judeţul Botoşani”, a mai transmis sursa citată.
”Din referatele cu propunere de arestare preventivă reiese că funcţionarii din cadrul serviciilor de evidenţă a populaţiei din comuna şi oraşul din judeţul Botoşani vizate de cercetări, precum şi alţi funcţionari din cadrul celor două primării care eliberează adeverinţe şi chitanţe necesare pentru eliberarea cărţilor de identitate ar fi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea fragrantă a dispoziţiilor legale în materie”, precizează procurorii.
Potrivit acestora, funcţionarii menţionau în Registrul Naţional de Evidenţă a Populaţiei (RNEP), contrar realităţii, domiciliul persoanelor solicitante pentru imobile în privinţa cărora proprietarii nu şi-au dat consimţământul, aceştia fiind decedaţi, iar partajul succesoral nefiind efectuat, precum şi domiciliul pentru imobile care nu au destinaţia de locuinţă, funcţionarii cunoscând realitatea că la acele adrese nu vor locui niciodată solicitanţii.
”Din probatoriul administrat reiese că în unele cazuri au fost introduse în RNEP date neconforme realităţii inclusiv referitoare la atribute de identificare ale persoanei, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, CNP etc. De asemenea, funcţionarii eliberau documente de identitate româneşti fără luarea consimţământului personal al solicitantului sau găzduitorului, în lipsa titlului locativ, primind documente în fotocopie sau urgentând în unele cazuri eliberarea actelor de identitate, totul contrar normelor legale”, mai arată procurorii.
Potrivit acestora, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de miercuri, au fost descoperite numeroase documente reprezentând diferite acte de stare civilă aparţinând unor cetăţeni străini, fotocopii ale unor astfel de documente ori diferite tipuri de formulare tipizate utilizate de către autorităţile române în cadrul procedurilor de acordare a cetăţeniei sau de eliberare a documentelor de identitate româneşti.
”De asemenea, concluzia în urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară ce au vizat adresele la care figurau numeroşi cetăţeni străini a fost accea că persoanele respective nu au locuit acolo niciodată, imobilele fiind inexistente, părăsite, neracordate la utilităţi sau pur şi simplu utilizate de către alte persoane care au declarat că domiciliile cetăţenilor străini au fost stabilite în mod fictiv la adresele respective”, a mai transmis Parchetul General.