Actriţa Julia Roberts va primi un César de onoare la ceremonia din februarie

Actriţa americană Julia Roberts va fi recompensată cu César d’honneur, în cadrul ceremoniei din 28 februarie prezidată de Catherine Deneuve. Anunţul a fost făcut luni de Académie des César.

„Pretty Woman, Notting Hill şi Erin Brockovich, Julia Roberts ne-a cucerit inimile cu roluri emblematice în filme care au devenit culte. Cu o imensă admiraţie îi vom înmâna César d’Honneur în 28 februarie, pe scena de la Olympia”, a precizat Academia pe X.

César-ul onorific este adesea acordat unui artist anglo-saxon. Regizorii David Fincher şi Christopher Nolan au primit unul în 2023, respectiv 2024. Cate Blanchett, George Clooney, Robert Redford, Scarlett Johansson şi Michael Douglas au primit, de asemenea, premii César în ultimul deceniu.

Anul trecut, actriţa Agnès Jaoui a primit şi ea un César onorific. La fel şi artiştii din „Splendid”, în 2021, şi Jean-Pierre Bacri, postum, în acelaşi an.

Cea de-a 50-a ceremonie de decernare a premiilor César, difuzată în direct pe Canal+, va fi prezidată de Catherine Deneuve. Nominalizările urmează să fie anunţate în 29 ianuarie. La cea de-a 49-a ceremonie a triumfat filmul „Anatomia unei căderi”, de Justine Triet, care a primit César-ul pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor.

Galaţi – Copac căzut peste autoturisme şi curţi inundate, în urma precipitaţiilor şi vântului din ultimele ore – FOTO

Parada de 1 Decembrie ar putea fi mutată în noiembrie. Motivul pentru care se discută această schimbare