Sindicatul ACORD, afiliat la Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală – COLUMNA, susţine că acuzaţiile formulate de către inspectorii Consiliului de Monitorizare şi de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice în privinţa funcţionării a patru centre de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din Târgu Mureş ar fi „nefondate, grave, eronate, dezumanizante şi revoltătoare”.
„Aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că acuzaţiile aduse personalului angajat la Centrele Rezidenţiale Pentru Copii Cu Deficienţe Neuropsihiatrice din cadrul DGASPC Mureş de către reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice sunt nefondate, grave, eronate, dezumanizante, revoltătoare. Personalul angajat al acestor centre asigură accesul copiilor cu deficienţe neuropsihiatrice severe la găzduire, îngrijire, reabilitare, educaţie. Sunt angajaţi care lucrează în asistenţă socială de peste 20 de ani, care dau dovadă de empatie, se ocupă de copilaşi şi pun suflet zi de zi. Beneficiarii acestor centre sunt supravegheaţi permanent, sunt hrăniţi, sunt îngrijiţi, sunt iubiţi”, a arătat Sindicatul ACORD, într-un comunicat de presă.
Sindicatul ACORD susţine că angajaţii celor patru centre îşi îndeplinesc zi de zi atribuţiile conform funcţiei şi fişei de post, fiind vorba de diverse categorii de personal de specialitate – instructori educaţie, infirmieri, medic primar, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, asistenţi sociali şi asistenţi medicali.
„Asigurăm opinia publică că personalul centrelor îşi face datoria exemplar şi vor continua să facă acest lucru şi pe viitor”, a conchis Sindicatul ACORD.
Centrul de Resurse Juridice a arătat într-un comunicat de presă că, împreună cu membrii Consiliului de Monitorizare, au controlat, sâmbătă dimineaţă, patru centre din Târgu Mureş, în care sunt adăpostiţi în total 63 de copii cu dizabilităţi, deşi capacitatea totală este de 51 de locuri.
CRJ susţinea că într-unul din centre, opt copii erau închişi în dormitoare cu zăvoare, amplasate în exterior, pentru a nu putea ieşi din camere, iar medicamentele din aparatele de urgenţă, ar fi fost expirate.
În comunicat se mai menţiona că, în toate cele patru centre din Târgu Mureş, aparţinând DGASC Mureş, „condiţiile de viaţă şi îngrijire sunt inadecvate, nu corespund standardelor legale” şi că unii copii ar fi ţinuţi în camere fără uşi, spaţii insalubre, cu saltele de pat îmbrăcate în plastic şi paturi inadecvate ca mărime.
La momentul vizitei, preciza CRJ, toate cele patru centre funcţionau în afara legii, „licenţele de funcţionare fiind expirate din 2, respectiv 4 decembrie 2024”.
CRJ mai arăta că a participat la mai multe vizite de monitorizare în aceste centre, începând cu lună martie 2024, şi că în toate vizitele a observat probleme grave de „supraaglomerare, lipsa igienei, lipsa unei alimentaţii adecvate, lipsa accesului la servicii medicale, lipsa activităţilor şi a recuperării copiilor, instituţionalizare forţată – cele mai multe familii nu au fost consiliate anterior preluării copiilor din familie, nu au primit servicii adecvate în comunitate şi ulterior instituţionalizării – li s-a restricţionat dreptul de a-şi vizita copiii”.
„În majoritatea vizitelor inopinate s-a putut observa lipsa personalului de specialitate şi chiar a unui program concret care să fie afişat sau cunoscut. Singurele persoane observate în mod curent fiind două îngrijitoare responsabile cu hrănirea, igienă, supravegherea copiilor şi menţinerea curăţeniei în centru. În unele cazuri, în momentul în care îngrijitoarele îşi luau pauze, copiii rămâneau complet nesupravegheaţi. Considerăm că lipsa de supraveghere a copiilor presupune o atitudine neglijentă şi înseamnă un risc ridicat pentru sănătatea şi integritatea corporală a copiilor. Subliniem faptul că mulţi dintre copii au fost diagnosticaţi cu epilepsie şi majoritatea lor nu se pot deplasa singuri”, se mai susţine în comunicat.
CRJ a mai invocat şi lipsa de implicare a specialiştilor în cazul acestor copii, arătând că starea de alimentaţie şi igienă defectuoase sunt de natură să pună în pericol dezvoltarea copiilor şi chiar viaţa şi integritatea lor.