Adidas depăşeşte aşteptările privind rezultatele financiare în primul trimestru, datorită cererii puternice pentru adidaşi

Compania germană de articole sportive Adidas a raportat miercuri rezultate financiare peste aşteptări pentru primul trimestru, susţinute de o cerere solidă pentru modelele populare de adidaşi şi de creşteri în toate regiunile şi canalele de vânzare, transmite Reuters.

Profitul operaţional al Adidas a crescut cu 82% faţă de anul trecut, ajungând la 610 milioane de euro (692 milioane de dolari), ceea ce a dus la o marjă operaţională de 9,9%. Analiştii estimaseră, într-un consens furnizat de companie, o marjă de 8,9% şi un profit de 546 milioane de euro.

Modelele de succes precum Samba şi Gazelle au contribuit semnificativ la câştigarea unei cote de piaţă mai mari în faţa rivalului american Nike, dar şi la păstrarea unui avantaj competitiv faţă de mărci sportive mai noi, precum On Running şi Hoka, în contextul incertitudinilor economice globale.

Directorul general al Adidas, Bjorn Gulden, a reuşit să redreseze compania după ruperea colaborării cu rapperul Ye (fost Kanye West) şi eliminarea liniei de pantofi sport Yeezy, în octombrie 2022. Ultimele stocuri Yeezy au fost vândute până la finalul anului 2024.

Vânzările din primul trimestru au crescut cu 13%, ajungând la 6,15 miliarde de euro, depăşind şi ele estimările analiştilor, care mizau pe 6,095 miliarde. Adidas a adăugat că, excluzând veniturile din vânzările Yeezy de anul trecut, brandul Adidas a înregistrat o creştere de 17% a cifrei de afaceri.

Acţiunile Adidas, listate la Frankfurt, au crescut miercuri cu 6,2%. Compania este aşteptată să publice rezultatele finale pentru primul trimestru pe 29 aprilie.

 

Audienţa filmului „Conclave” a crescut cu 283% în ziua morţii Papei Francisc – VIDEO

‘Troica FMI-BM-CE ne bate la ușă’. Florin Cîțu prevestește apocalipsa fiscal-bugetară