Administraţia Fondului pentru Mediu: Înscrierile pentru Regiunea Sud-Muntenia în Programul Casa Verde Fotovoltaice, încheiate / Bugetul de 321 de milioane de lei, rezervat prin înscrierea a 10.700 de persoane

Rerezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu au anunţat că înscrierile pentru Regiunea Sud-Muntenia în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat. Ei au menţionat că pentru această regiune bugetul alocat a fost de 320 de milioane şi s-au înscris 10.700 de persoane fizice.

Reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu au transmis că, joi, de la ora 10, a început sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Muntenia. 

Bugetul de 321.000.000 lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 10.700 de persoane fizice. 
”Îi felicit şi pe locuitorii din Regiunea Sud-Muntenia care s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice care şi-au arătat interesul foarte mare în accesarea fondurilor cu finanţare AFM. Lansarea programului în Regiunea Sud-Muntenia marchează un moment important în eforturile noastre de a sprijini gospodăriile să adopte surse de energie regenerabilă. Acest program oferă oportunitatea de a investi în viitorul energetic al fiecărei familii, contribuind la reducerea costurilor şi la protejarea mediului”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu. 

Reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu au precizat că urmează înscrierea pentru Bucureşti – Ilfov, în 4 octombrie, bugetul alocat fiind de peste 114 milioane de lei, în Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, în 7 octombrie, buget alocat de aproape 200 de milioane de lei, în Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, în 8 octombrie, buget alocat 229 de milioane de lei. 
De asemenea, în 9 octombrie se pot înscrie în acest program unităţile de cult din toate regiunile, bugetul alocat fiind de peste 20 de milioane de lei.  
Totodată, s-au încheiat înscrierile pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est şi Muntenia. 
Bugetul total alocat Programului Casa Verde Fotovoltaice este de două miliarde de lei. 
Reprezentanţii AFM au mai precizat că perioada de înscriere în cadrul programului începe la ora 10.00 şi se termină la ora23.59 pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner, în acelaşi avion privat în drumul spre Shanghai – FOTO

PSD – concluzii după consultările cu sindicatele şi patronatele: Nicio creştere de taxe şi reducerea poverii fiscale pe muncă