Administraţia Prezidenţială anunţă că a încheiat un contract de consultanţă strategică în relaţiile cu Guvernul şi Congresul SUA pentru a atinge obiective precum creşterea capacităţii de apărare şi de descurajare, atragerea de investiţii, libera circulaţie a persoanelor, integrarea în structuri internaţionale importante. Contractul cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP are o durată iniţială de şase luni şi stabileşte un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari pe lună.
”Aprofundarea relaţiei strategice cu Statele Unite ale Americii, în toate domeniile, este un obiectiv de interes naţional, asumat la nivel instituţional şi susţinut prin consens politic de forţele democratice pro-occidentale din România. El răspunde, de asemenea, unei aşteptări a majorităţii cetăţenilor noştri. Prin proiecte bilaterale concrete, în domeniile apărării, securităţii, energiei şi tehnologiilor de vârf, România devine mai puternică, deopotrivă în beneficiul românilor, al aliaţilor şi partenerilor ţării noastre”, arată Administraţia Prezidenţială, luni, într-un comunicat de presă.
Ca urmare, a fost încheiat un contract de consultanţă pentru atingerea unor obiective strategice pentru România.
”În sensul celor de mai sus, Administraţia Prezidenţială informează că a încheiat un contract de consultanţă strategică şi asistenţă în relaţiile cu Guvernul şi Congresul SUA. Contractul vizează atingerea unor obiective de importanţă strategică pentru România: creşterea capacităţii de apărare şi de descurajare, atragerea de investiţii cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaţionale importante, libera circulaţie a cetăţenilor, combaterea traficului de persoane şi a criminalităţii transnaţionale, şi altele. Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor şi formaţiunilor parlamentare pro-occidentale şi e în conformitate cu atribuţiile constituţionale ale preşedintelui României în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale”, scrie în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit sursei citate, contractul a fost încheiat cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, o societate globală prezentă şi în România, cu o experienţă semnificativă în domeniul relaţiilor guvernamentale şi al consultanţei strategice.
”Prestigiul câştigat îi conferă companiei Eversheds Sutherland acces direct la mediile politice şi administrative relevante la Washington. Contractarea acestui tip de servicii reprezintă o practică uzuală în relaţia cu administraţia americană, utilizată şi de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului instituţional şi pentru susţinerea unor obiective de interes naţional în raport cu Administraţia şi Congresul SUA. Această iniţiativă completează demersurile oficiale ale preşedintelui României, ale Guvernului, ale Parlamentului şi ale celorlalte instituţii naţionale relevante”, explică Administraţia Prezidenţială.
În comunicat se mai arată că obiectivul general al acestui contract este ”apărarea şi promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite şi creşterea capacităţii statului român de a apăra eficient interesele cetăţenilor noştri într-un context internaţional impredictibil.
Contractul are o durată iniţială de 6 luni şi stabileşte un plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună, în funcţie de serviciile şi livrabilele furnizate, precizează Preşedinţia.
”Administraţia Prezidenţială îşi reafirmă angajamentul pentru transparenţă instituţională, utilizarea responsabilă a fondurilor publice şi consolidarea aportului ţării noastre la unitatea euroatlantică, unul din fundamentele politicii externe şi de securitate a României”, se arată în finalul comunicatului.



